O raza de soare cade pe un petic de catifea si lumina rasfranta e de ajuns pentru ca-n minte sa se nasca o imagine. E inca neclara, nu stiu ce vrea de la mine, nu stiu ce vreau de la ea, dar e acolo, un bob neinceput. Ii caut o forma si i-o daruiesc. Ii caut o culoare pereche si o-nfratesc. Si vreau lumina sa mi-o intoarca mereu, asa ca adaug stropi de sticla, ici-colo, ca din intamplare. Incep sa aud o muzica ce creste cu fiecare noua forma si culoare. Gandul ma duce intrun timp si intrun anotimp si totul prinde contur. Atunci stiu si ce fac si unde vreau sa ajung. De multe ori stiu deja si pe cine voi gasi la capatul drumului asteptand. Cand femeia si bijuteria se recunosc, nu se mai despart.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu