Știi cât te invidiez?

Știi cât te invidiez?

Mi s-a intamplat in ultima vreme, când mă întâlnesc cu câte o cunoștință, sa mi se adreseze această replică.

Invidia, dragii mei, nu e tot una cu aprecierea. Aș vrea să cred, dragă prietenă/ prieten, că asta ai vrut să spui, de fapt.

Te invidiez că ai atâta timp...

Pff! Timpul meu nu e nici mai mult nici mai puțin decât al tău. Important e ce alegi sa faci cu el.

Te invidiez pentru toate lucrurile frumoase pe care le faci....

Eu continui să cred că fiecare om are potențial creativ într-un domeniu sau altul, dar nu toți și-l descoperă. Așa că, in loc să mă invidiezi, petrece-ți timpul săpând in interiorul tău după acele comori ascunse. E nevoie de ceva muncă să le scoți la iveală, dar merită. Și apoi, mai știi? Poate vei fi invidiat, dacă asta contează pentru tine. Glumesc. E vorba de pus pasiune in ceea ce faci, e nevoie și de studiu, de căutări care nu contenesc o viață, despre neliniștea de a te descoperi tot mai mult, de a-ți depăși limitele și despre curajul de a te dezvălui.

Te invidiez că ai imaginație.

Uite...aici m-ai prins...m-am blocat. Cum adică? Sunt singura care visez? Nu creeed. Tu nu visezi? Sau ai uitat s-o faci?

Nu, nu mă mai invidia. Invidia înseamnă să iei omul la pachet cu totul. Hmmm, nu te-ai gândit la asta, așa-i? Nu mă invidia pentru că mi-e bine, sau ți se pare ție că îmi e. Ai făcut-o cumva și când eram la pământ? 

Pe pereții ăștia publici expunem, in general, frumosul, bucuria. Strigătul din noapte, durerea, înfrângerea, trădarea, le cam păstrăm pentru noi.

Așa că, nu mă invidia, că nu știi ce primești la pachet.

Iubește, apreciază, urăște sincer sau treci indiferent mai departe. Dar nu invidia!